IN ACEST ARTICOL:
Cu reputatia unui hotspot, boutique-ul de lux Consacré a inaugurat noua locatie, situata in Dorobanti, printr-un cocktail exclusivist in prezenta invitatilor: vedete, jurnalisti de profil, afficionados, fashion editors & bloggers.

Invitatii au avut ocazia sa admire noile colectii ale unor branduri de nisa, high-fashion, precum Andrea Incontri, Antonio Marras, Andrea Ya’Qov si Ultràchic.

Consacré este un spatiu in care creativitatea si originalitatea sunt cuvintele cheie, de la decorul minimalist in tonuri sobre de gri antracit si negru, cu un melange de elemente industrial & vintage, pâna la hainele extravagante de pe stendere.

Gratie conceptului ce sta la baza acestui fashion-business, client service-ul este unul de exceptie, iar clientii sunt tratati ca niste prieteni, acestia putand sta si savura un pahar de sampanie sau o cafea, in timpul sesiunii de shopping. De asemenea, clientii pot beneficia si de serviciul de consiliere vestimentara.

„Consacré reprezinta o adresa de shopping exclusivista ce reuneste nume importante din industria modei. Poate, pentru multi, brandurile nu sunt atât de cunoscute ca cele ale unor case celebre, cu care suntem obisnuiti, dar asta nu inseamna ca nu sunt la fel de valoroase.

Piata din România cred ca incepe sa devina mai deschisa si asta este un semn care imi spune ca exista si un public ce doreste sa iasa din tipare, sa fie un trendsetter, care vrea sa se exprime pe sine prin intermediul outfiturilor si care apreciaza brandurile de lux, insa nisate.

Ne adresam unei categorii pentru care moda inseamna autenticitate, originalitate si calitate. Brandurile pe care le are in portofoliu Consacré sunt branduri de nisa, foarte cunoscute la nivel international si ale caror creatii sunt preferate in garderoba de orice connaisseur. Avem in plan si introducerea altor branduri bine cotate pe scena modei, probabil din sezonul urmator”, a declarat Gabriela Arsene, actionar majoritar Consacré.

Diana Bart (Prima TV) si Ale Blake, la inaugurarea noii locatii Consacré

Andrea Incontri

Nascut in Mantova, designerul italian Andrea Incontri a studiat arhitectura la Milano, unde si-a cultivat aptitudinile estetice pentru materii si forme.

CV-ul sau este convingator, Andreea fiind, de-a lungul timpului, researcher pentru Première Vision for fabrics, designer pentru Fratelli Rossetti, AI_, ADD, Pontoglio 1883, Samsung si profesor (Henkel, Wella, L'Oreal, Nivea pentru Milano Politehnica si Institutul European de Design).

Dupa ani de consultanta pentru branduri de haine si articole din piele, in 2009 isi lanseaza propriul brand, axat, initial, pe crearea de accesorii din piele, extinzându-se ulterior, cu zona de ready-to-wear for women & men.

Brand-ul s-a impus usor, caracterizat fiind atat de materialele de cea mai buna calitate, cât si de maiestria tipic italiana.

Colectia SS2016 este un omagiu adus peisajelor tropicale, iar imprimeurile devin emblema peisajului. Teren Art Print este sinonim cu desertul, iar Waterleaf Print descrie vegetatia densa si plina de culoare.
Tesaturile fine, dantela, voalul de bumbac dau viata unei colectii foarte feminine, in timp ce creatiile simple, confortabile si versatile propun o garderoba dinamica.

For men, vedeta sezonului este shirttrench-ul, nascut din combinatia dintre trench si camasa, fabricat din nailon si muselina de bumbac.

Must-have: rucsacurile cilindrice din piele, Bongo Backpack, simple, cu franjuri sau cu accente metalice.

Antonio Marras

Designerul Antonio Marras s-a nascut in Alghero, Sardinia si a crescut inconjurat de tesaturi, in magazinul tatalui sau, astfel dezvoltând o puternica atractie catre industria textila si lumea modei.

Nu a studiat niciodata intr-o scoala de moda, insa originalitatea semnaturii sale stilistice l-a ajutat sa se remarce usor.

Timp de 8 ani a fost Director Artistic pentru Kenzo. In creatiile propriului brand, are ca sursa principala de inspiratie locul natal, Sardinia.

Colectia SS2016 abunda in imprimeuri cu motive folclorice, accente aurii, printuri florale si mozaicuri de material.

Rochiile maxi, de tipul slip-dress, imbogatite cu dantela, au fost purtate in timpul fashion-show-urilor, cu tricouri simple cu aspect nefinisat sau cu paiete, iar fustele cu volum, combinate cu topuri cu imprimeuri botanice sau cu motive abstracte, sclipitoare au fost accesorizate cu curele late.
Andreea Ya’qov

Lansat in 2013, initial focusat pe crearea de hanorace, brandul a devenit apreciat odata cu lansarea binecunoscutei linii de drop crotch pants din tesaturi premium, intr-o paleta de culori rafinata.

Colectiile brandului, definite ca urbane si futuriste datorita alegerilor contrastante si a tratamentelor aplicate, vorbesc, de fiecare data, despre preferintele designerului pentru punerea in opozitie atât a liniilor, cât si a culorilor.

Margini nefinisate, taieturi suprapuse, contrast mat-lucios si culori minimaliste potenteaza caracterul fiecarui item creat de Andrea Ya’qov.

Ceea ce face ca Andrea Ya’qov sa fie insa un brand atat de iubit este faptul ca, printr-o creativitate debordanta, reuseste sa transforme piese clasice in modele inovatoare, prin abandonarea formelor traditionale si crearea unor proportii speciale, prin adaugarea de elemente complet neobisnuite.

Ultràchic

Cunoscut drept un brand cu continut artistic si o puternica identitate, romantic, usor ironic, intotdeauna cu un rock touch, Ultràchic este si un brand usor recognoscibil datorita amprentei unice a printurilor, cat si a etichetelor rosii, tip sigiliu, regasite pe cea mai exclusivista linie a brandului, Limited Editions.

In fiecare sezon, o alta tema se transforma in uluitoare printuri pe material high-quality, precum matasea, casmirul, lana, bumbacul, satinul sau voalul georgette.

Creatiile Ultràchic ofera un look urban contemporan, variind de la tricotaje, la rochii de zi si de seara, de la pantaloni la jambiere, de la bluze la tricouri.

Sezonul acesta, Miss Ultràchic porneste intr-o noua calatorie prin frumoasele sate ale Toscanei, unde descopera culori vibrante, peisaje idilice si o bogata istorie.

Colectia SS2016 iti conduce imaginatia spre taramul dintre vis si realitate si te invita pe un teren playful.
In viziunea Ultràchic, femeia trebuie sa viseze, sa stie sa spuna povesti fara cuvinte, unde singurele personaje sunt whimsical prints, culorile stralucioare si tesaturile pretioase.

Bumbac, matase, crep de chine sau organza, jacard si broderii sunt materialele cheie ale acestei veri fierbinti.

Ultràchic a primit, in 2015, premiul special din partea Russian Buyers Union la Contemporary Fashion Award in cadrul WHITE Trade Show din Milan, premiul special WEEKEND MODA Boutique in Rostov pe Don, Russia, Tao Awards – Taormina, iar in 2016, a fost inclus de juriul format din Milano Unica, The Woolmark Company si Vogue Italia, in primii 10 designeri, pentru creativitatea si calitatea extraordinara a colectiilor.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri