Indiferent de natura jobului tău, ai întotdeauna nevoie de clipe binemeritate de relaxare și de evadare din cotidian. Astfel, numeroase companii apelează la ideea de team building, definit de un grup de activități, care au menirea să întărească relațiile dintre membrii echipei, astfel încât aceștia să se bucure de relaxare și să devină mai eficienți, lucrând și comunicând constant.
Una dintre deciziile cel mai greu de luat de către conducerea unei firme este legată de locul în care să se organizeze un team building reușit, care să fie pe placul tuturor celor care vor veni. Află din rândurile de mai jos care sunt cele 7 locuri din România ideale pentru organizarea unui astfel de eveniment, de care angajații au atâta nevoie.
Delta Dunării
Prima opțiune care poată fi luată în calcul pentru un team building de succes este Delta Dunării, asemănată cu raiul pe pământ. Indiferent dacă alegi plimbări cu șalupa pe canalele Dunării, momente de relaxare în stufăriș sau un borș delicios cu pește, Delta așteaptă turiștii cu brațele deschise, oferind tot ceea ce are mai frumos. Membrii echipei participante la team building se vor simți minunat aici, deoarece Delta Dunării deține peste 1000 de specii de plante, pești și copaci, pe care pot să le admire în cadrul activităților relaxante.
Toate localitățile sunt pitorești și pline de farmec, unde oaspeții se pot delecta cu preparate pe bază de pește sau plăcinte delicioase cu brânză. Poți alege cazare în Delta Dunării la Green Vilage Resort, locul care îmbină armonios o vacanță pe litoral și o evadare în inima Deltei, departe de agitația marilor orașe. În acest resort se pot organiza numeroase activități specifice pentru team building, în timp ce membrii echipei se pot bucura și de restaurant, piscină sau spa, ideale pentru mici momente de răsfăț. Astfel, aceștia se pot întoarce din nou la job cu forțe proaspete și cu zâmbetul pe buze!
Stâna de Vale
Un alt loc indicat pentru organizarea unui team building este reprezentat de stațiunea turistică climaterică Stâna de Vale, regăsită în inima Munților Apuseni. Acesta este un loc ideal atât pentru activitățile sportive de iarnă, cât și pentru cele de vară, chiar dacă potențialul turistic al zonei nu este exploatat așa cum ar merita. Aici, colegii de muncă pot profita de schi pe pârtie sau de plimbări cu snowmobilul, pentru a petrece cât mai mult timp în natură.
Tot la Stâna de Vale sunt recomandate și plimbările lungi cu bicicleta, până la Barajul Leșu, unde se poate parcurge un sector de chei impresionant.
Totodată, din ce în ce mai mulți turiști apelează și la drumeții. Din Stâna de Vale, poți profita de numeroase trasee turistice marcate și accesibile pentru cei care o vizitează. Aici, te poți îndrepta către zone turistice importante, așa cum sunt Padiș, Cascada Bohodei sau Cascada Vălul Miresei, cu peisaje uimitoare.
Valea Cernei
Valea Cernei poate reprezenta o locație interesantă pentru un team building, regăsită în partea de sud-vest a țării. Tot aici vei găsi și Băile Herculane, chiar dacă Valea Cernei se bucură de titulatura de cea mai interesantă destinație turistică din România, având multe peisaje abrupte, peșteri și cascade.
Dacă s-a decis ca team buildingul să se organizeze în Banat, nu ai cum să nu vizitezi Parcul Național Domogled - Valea Cernei, ce include Munții Cernei, Munții Godeanu sau Munții Mehedinți. Acest loc protejat, unde natura își urmează cursul firesc, reprezintă locul ideal pentru activități de grup. Fiind declarat cel mai mare parc național din țara noastră, Valea Cernei merită să fie descoperită si apreciată, în toată splendoarea sa.
Cheile Nerei
Pentru o distracție de zile mari în cadrul unui team building, se recomandă și Cheile Nerei, reprezentând cele mai lungi chei din țară, care se întind pe 22 de km, între localitățile Sopotu Nou și Sasca Română. Într-una din zile, împreună cu colegii de la job, poți alege să traversezi aceste chei unice în România, care va reprezenta o experiență unică și deosebit de spectaculoasă.
Anotimpul indicat pentru aceste activități este primăvara, atunci când apele sunt mari, ideale pentru amatorii de rafting. Peisajul sălbatic, în care pereții calcaroși ascund peșteri formidabile, este completat și de vegetația bogată, cu influențe sub-mediteraneene. Un loc de popas recomandat de-a lungul cheilor este sectorul de mijloc, aflat între Lacul Dracului și cantonul Damian.
Cheile Grădiștei
Locul unde angajații pot petrece timp prețios în aer liber, bucurându-se de diferite activități este reprezentat de Cheile Grădiștei, din regiunea Bran-Moeciu. Acest loc oferă numeroase facilități, atât pentru sporturi de vară, cât și pentru sporturi de iarnă, tenis, schi, mountain bike sau tururile off-road fiind doar câteva dintre ele.
Tot aici se pot admira peisaje de vis, datorită altitudinii și a spectacolului grandios al naturii, la doar 7 km distanță de Castelul Bran și la 30 de km de orașul Brașov. În cadrul complexului de cazare, vei găsi locul ideal pentru activități de team building, agrement sau unde poți lua masa. Vara, poienița din jurul pârâului Turcu se poate transforma în camping, unde membrii echipei pot profita de timpul liber petrecut în natură, prin jocuri sau discuții libere.
Sibiel
Satul Sibiel, aflat în apropiere de Sibiu și Păltiniș, reprezintă una dintre cele mai bogate zone din România, din punctul de vedere al vestigiilor istorice și naturale. Atestat istoric încă din secolul al XIV-lea, Sibielul este prima localitate rurală turistică din România, cu un muzeu de icoane pe sticle unic în lume, ce are și o serie de obiective care atrag mii de turiști, în fiecare an.
Sibielul este un loc accesibil și se bucură de infrastructura necesară pentru activități de team building, având și suficiente spații de cazare pentru un număr mare de participanți. Tot aici te poți bucura și de ospitalitatea localnicilor și de tradițiile locului, care s-au menținut aproape intacte, de secole întregi.
Băile Felix
Aflată la aproximativ 8 km distanță de Oradea, stațiunea Băile Felix reprezintă un loc potrivit pentru organizarea unui team building, datorită numeroaselor centre de agrement, a hotelurilor și a locurilor destinate relaxării. După luni întregi de stres și muncă asiduă, te poți simți bine alături de toți colegii de muncă în cadrul celei mai mari stațiuni balneoclimaterice din țară.
Apele minerale de la Băile Felix sunt recomandate și pentru proprietățile sale curative, fiind indicate în tratamente pentru piele. La Băile Felix sunt și câteva atracții turistice deosebite, pe care nu trebuie să le ratezi, Lacul cu nuferi fiind doar unul dintre ele. Amplasat chiar în centru stațiunii, vei găsi acest lac unic în Europa, recunoscut pentru vegetația sa unică, în care predomină nuferi și lotuși roz.
Indiferent de locul ales pentru a organiza un team building, acesta trebuie să cuprindă cât mai multe activități relaxante pentru membrii echipelor, care au ocazia să se cunoască mai bine, să se distreze și să socializeze, chiar în mijlocul naturii.
Foto homepage: Photo by Belle Co from Pexels
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri