Poezia de colecție: Cele mai frumoase (și mai puțin cunoscute) Poezii Românești de Primăvară!

Primăvara este un anotimp minunat prin care încet, încet ne luăm rămas-bun de la iarnă, frigurile și zăpezile ei și natura începe duioasă și melodioasă să își cânte cântecul ei de revenire la viața din fiecare primăvară. Atunci când totul înverzește în jurul nostru, când copăceii își revarsă splendorile albe și roz prin curți, parcuri și grădini, iar mirosul de iarbă crudă și de flori înmiresmate plutește prin aer printre razele de soare… poezia parcă ajunge mai ușor la sufletele noastre, ea exprimă cel mai bine ceea ce se întâmplă în noi și în jurul nostru.

Magia primăverii și a reînvierii naturii trezește și în noi bucuria de a trăi, de a cunoaște, de a spera și de a o lua din nou de la început, de a iubi și de a simți. Dar și primăvara își are umbrele, toanele și dispozițiile ei. Primăvara nu este doar despre optimism, ea conține reminiscențe ale greutăților iernii care a trecut peste noi. Primăvara în sufletul nostru se simte și cu spleen și melancolii astenice, cu doruri nedefinite sau tristeți pe care nu le putem spune în cuvinte, cu îndoieli și cu teamă față de noile începuturi și de transformările inerente vieții.

V-am pregătit astăzi o colecție cu câteva dintre cele mai frumoase poezii românești despre primăvară, versuri ale unor poete și poeți români, care conțin toate aceste stări complexe prin care trecem și noi, și natura, în fiecare primăvară.

Cele mai frumoase (și mai puțin cunoscute) pooezii românești de primăvară

Cântec de primăvară - Ileana Mălăncioiu

A venit primăvara, speranţele din iarnă s-au dus,
Acum se duc speranţele de primăvară,
Dar o să fie bine la toamnă,
Dar o să fie bine la sfârşit.

Dar o să fie bine după aceea,
Când nu vom mai şti nimic,
Dacă nu vom mai şti nimic,
Dar cine ştie.

Oricum o să fie bine,
Vine o vreme când totul e bine,
Dar eu mă încapăţânez să cred
Că încă nu e vremea.

A venit primăvara, speranţele din iarnă s-au dus,
Acum se duc speranţele de primăvară,
Am plecat la munte să mai uit o vreme
Şi-am început din nou să urc muntele.

Primavara – Lucian Blaga

A cunoaste. A iubi.
Inca-odata, iar si iara,
a cunoaste-nseamna iarna,
a iubi e primavara.

A iubi - aceasta vine
tare de departe-n mine.
A iubi - aceasta vine
tare de departe-n tine.

A cunoaste. A iubi.
Care-i drumul, ce te-ndeamna?
A cunoaste - ce inseamna?
A iubi - de ce ti-e teama
printre flori si-n mare iarba?

Printre flori si-n mare iarba,
patima fara pacate
ne rastoarna-n infinit
cu rumoare si ardoare
de albine rencarnate.

Inc-odata, iar si iara,
a iubi e primavara.

Foto: MP_Foto /Shutterstock

Nervi de primăvară - George Bacovia

Primăvară...
O pictură parfumată cu vibrări de violet.
În vitrine, versuri de un nou poet,
În oras, suspină un vals de fanfară.

O lungă primăvară de visuri si păreri ...

O lungă desertare zvoneste împrejur,
E clar si numai soare.
La geamul unei fabrici o pală lucrătoare
Aruncă o privire în zarea de azur.

O nouă primăvară pe vechile dureri ...

Apar din nou tăranii pe hăul de câmpie,
În infinit pământul se simte tresăltând :
Vor fi acum de toate cum este orisicând,
Dar iar rămâne totul o lungă teorie.

O, când va fi un cântec de alte primăveri ?!...

Cea din urmă primăvară - Adrian Păunescu

Adie-a primăvară dinspre stele
și dinspre mugurii conspirativi
pe care tu, cu lacrimile mele,
sub viforele iernii îi cultivi.

Și mirosim a mugure perpetuu,
a mugure strivit de capre-n dinți,
a mugure ce vine pe afetul
pe care tu te afli și mă minți.

E primăvară-n nasturul de haină
care-a căzut și-a-nmugurit în ger,
pământul însuși, mugure de taină,
se-ascunde-aici și izbucnește-n cer.

Te chem să stai cu mine, că fac febră,
de-atâta magnetism de muguri verzi,
că dacă nu, prin moartea mea celebră
și tu ai să apui și-ai să te pierzi.

Poți să rămâi aici și-ai să te bucuri,
cu ochii mari la tine-n palme plâng
să ai destule lacrimi pentru muguri
și pentru cel de sub blazonul stâng.

Adie-a primăvară dinspre toate,
viorile asudă în concert,
cu muguri în fereastra ta aș bate:
„Hai, vino jos, să-ți spun că nu te iert!"

Nu vom mai fi de-a pururi împreună,
ia-ți mugurii, ascunde-te și taci,
miroase-a primăvară și-a minciună,
pe mine nu, înșală alți copaci.

Și totuși, câtă magică poveste
în focul fiecărei primăveri,
subversiunea ta cu muguri este
un salt, încă un salt spre nicăieri.

Și, vai, e cea din urmă primăvară
în care ți-e îngăduit să minți,
miroase-a clorofilă dulce-amară
când caprele iau mugurii în dinți.

Adie-a primăvară dinspre stele
și dinspre mugurii conspirativi
pe care tu cu lacrimile mele
îi scoți de sub zăpadă și-i cultivi.

Foto: Mariia aiiraM /Shutterstock

Cântec de primăvară - Nichita Stănescu

Desigur, primăvara mi-a ţâşnit din tâmple.
De umbre, umerii îmi şiroiesc, tăcut,
prea bine mi-e şi nu mă mai pot rumpe
de aerul rotund ce m-a-ncăput.

E-ntâia oară când rămân fără de viaţă,
de primăvară-ncercuit cu frânghii,
până miresmele îmi dau un pumn în faţă,
trezindu-mă, le-adulmec şi le mângâi.

Şi mor a doua oară, când îmi taie chipul
pala de raze atârnând de crengi
şi iar mi se roteşte-n păsări timpul,
când pasul tău răsună pe sub crengi.

Cu văzu-nchis, simt cum îmi bat peste sprâncene
imaginile tale, clinchetând.
Mor sacadat şi reînviu din vreme-n vreme,
de-otrava morţii sufletu-mi eliberând.

O, primăvara flăcări roşii-nalţă.
Pe rugul lor mi-e sufletul întins
până miresmele îmi dau un pumn în faţă,
şi mă trezesc, şi-nving şi sunt învins.

Antiprimăvara - Adrian Păunescu

Ce dacă vine primăvara,
Atâta iarnă e în noi
Că martie se poate duce
Cu toți cocorii înapoi.
În noi e loc numai de iarnă,
Vom îngheța sub ultim ger,
Orbecăind pe copci de gheață
Ca un stingher spre alt stingher.

Și vin din patriile calde
Cocorii toamnei ce trecu
Și cuiburi și-au făcut la streșini
Și lângă mine nu ești tu.
Ninsori mai grave decât moartea
Au fost și sunt și vor mai fi,
La mine-n suflet este vifor
Și vin nebuni să facă schi.

Și ninge până la prăsele,
Ninsoarea-mi intră-n în trupul tot,
Un dans de oameni de zăpadă
Ce îmbrățișarea n-o mai pot.
La noi e iarnă pe vecie,
Doi foști nefericiți amanți,
Ia-ți înflorirea, primăvara
Și toți cocorii emigranți.

Primăvară, care-ai fost,
Nu veni, n-ai nici un rost,
Poți să pleci, suntem reci,
Iarnă ni-i pe veci.

Primăvara - Alexandru Macedonski

Sub flori de măr
Ce mi se scutură în păr
Se umple sufletul de soare;
Pe orice frunţi suferitoare,
Oh! ningeţi, albe flori de măr.

Sub liliac
Sunt pasări dulci ce nu mai tac,
Concert de voci mângâietoare
Sărmani cu inimi gemătoare,
Uitaţi, dormiţi sub liliac.

Pe sub cais
Din aripi bate albul vis
De-o inocenţă răpitoare:
Amanţi cu inimi arzătoare,
E fericirea sub cais.

Sub nucul lat
Te afli însă izolat
Şi-n umbra lui îmbătătoare
Trecutul naşte ca o floare
Ah! de-aş muri sub nucul lat.

Martie – Nina Cassian

Ultima ninsoare-a prins să cearnă…
Fulgul mare-a sărutat tăpșanul.
Mamă, când nici nu-mplinisem anul,
Tu mi-ai arătat întâia iarnă.

Mi-ai purtat mânuța peste nea,
Ca să simt că-i rece, moale, bună
Și-ai privit cu mine împreună
Țurțurul ca un tăiș de stea.

Toate anotimpurile-apoi,
Rând pe rând, le-ai colindat cu mine,
Ca să-nvăț mai iute și mai bine
Mândrele priveliști de la noi,

Și-n căsuța minții să încapă
Bogăția-atâtor înțelesuri
Câte spice se îndoaie-n șesuri,
Câte ceruri se răsfrâng în apă.

Tu, întâia mea învățătoare,
Cu povețe drepte calea-mi semeni
Și mă-ndemni spre dragostea de oameni
Ca spre cel mai scump dintre izvoare.

Știu că mă ferești de orice rău,
Și-ți mângâi cu palma mea cea mică
Bluza mirosind a levănțică,
Mamă, când mă strângi la pieptul tău.

Ultima ninsoare-ncarcă merii
Dar, curând, ce plini vor fi de floare!
Martie, mămico! Sărbătoare!
Sărbătoarea ta și-a primăverii…

Foto: Yarikart /Shutterstock

Primăvară inutilă – Ion Minulescu

Sufocată de viața cu program
Și de-același "va urma" cotidian
Al savanților cu barbă, cu șoșoni și ochelari -
Pedagogi și profesori octogenari
De algebră, geografie și pian -
Primăvara
A izbit cu pumnu-n geam
Și-a fugit din pension
De la "Notre-Dame de Sion".

I-am citit isprava-n calendar
Și-am pornit îndată după ea
S-o-ntâlnesc în Cișmigiu
Sau la Șosea,
Cum făceam alt`dată-n fiecare an,
Când eram și eu ca ea - un licean
Cu frecvența cursurilor pe... trotuar...

Dar de data asta, nu știu cum,
N-am dat nici măcar de urma ei pe drum...
Poate n-am mai cunoscut-o eu...
Poate drumul ei și drumul meu
S-au schimbat de mult,
Și-acum
Nu mai fac același drum...

Sau pe drumul de la Ateneu
Până la Șosea
Și hipodrom
Primăvara n-a-ntâlnit în capitală nici un om
Să-i ureze ca pe vremuri "bun sosit".

Și probabil că de ciudă în oglindă s-a privit,
Și-a dat seama c-a visat,
C-a spart geamul doar în vis
Și că visul evadării n-a fost vis adevărat!...

Primăvară, primăvară,
Inutila mea fecioară,
Nu cumva te-ai sinucis?...

Mărțișor - Ion Pillat

Privești de pe poteca ce urcă-n deal la noi,
Din zbor întâia barză cum cade pe zăvoi.

Vezi trenul care intră încet de tot în gară,
Și omul care sapă, și plugul care ară.

A nins cu nea de floare de prunii din livezi
Și munții de la Rucăr cu iarna lor îi vezi.

Auzi pe sub podgorii un câine care latră.
Te simți legat de toate - nu poți urni o piatră.

Aceste lucruri simple ce veșnice îți sunt !
Ce sfântă bucurie descoperi în pământ.

Ce limpede te cheamă un cuc : o dată, două -
De fiecare dată ți-e inima mai nouă.

De fiecare dată mai trainic te unești
Cu farmecul acestor priveliști câmpenești.

În gară, trenul a început să miște.
Toți pomii, ninși, pe dealuri îi flutură batiste.

Gâlgâitor, din iarbă un șipot s-a trezit.
În tine și prin ramuri e cerul limpezit.

Ce râsete, ce chiot pe drumurile viei -
Pe unde-au mers părinții îți duci și tu copiii.

O nouă viață astăzi de viață veche legi,
Dau muguri pretutindeni din veștedele crengi.

Cu apa ei lumina ți-a botezat câmpia.
Ce pace e pe omul în alb ce sapă via,

Pe barza ce se duce pe Argeș tot în sus,
Pe-adâncul rost al vieții la care te-ai supus.

Dimineața – Vasile Alecsandri

Zori de ziuă se revarsă peste vesela natură,
Prevestind un soare dulce cu lumină şi căldură,
În curând şi el apare pe-orizontul aurit,
Sorbind roua dimineţii de pe câmpul înverzit.

El se-nalţă de trei suliţi pe cereasca mândră scară
Şi cu raze vii sărută june flori de primăvară,
Dediţei şi viorele, brebenei şi toporaşi
Ce răzbat prin frunze- uscate şi s-arată drăgălaşi.

Muncitorii pe-a lor prispe dreg uneltele de muncă.
Păsărelele-şi dreg glasul prin huceagul de sub luncă.
În grădini, în câmpi, pe dealuri, prin poiene şi prin vii
Ard movili buruienoase, scotând fumuri cenuşii.

Caii zburdă prin ceairuri; turma zbiară la păşune;
Mieii sprinteni pe colnice fug grămadă-n repejune,
Şi o blândă copiliţă, torcând lâna din fuior,
Paşte bobocei de aur lâng-un limpede izvor.

Note de primăvară - George Bacovia

Verde crud, verde crud ...
Mugur alb, şi roz, şi pur,
Vis de albastru şi de-azur,
Te mai văd, te mai aud !

Oh, punctează cu al tău foc,
Soare, soare ...
Corpul ce întreg mă doare,
Sub al vremurilor joc.

Dintr-un fluier de răchită
Primăvară,
La fântână
Te îngână
Pe câmpia clară

Verde crud, verde crud ...
Mugur alb, şi roz, şi pur,
Te mai văd, te mai aud !
Vis de albastru şi de-azur.

Noaptea - Vasile Alecsandri

Noaptea-i dulce-n primăvară, liniştită, răcoroasă,
Ca-ntr-un suflet cu durere o gândire mângâioasă,
Ici, colo, cerul dispare sub mari insule de nori,
Scuturând din a lui poale lungi şi repezi meteori.

Pe un deal în depărtare un foc tainic străluceşte
Ca un ochi roş de balaur care-adoarme şi clipeşte.
Sunt păstori în şezătoare sau vro ceată de voinici?
E vro tabără de care sau un rond de tricolici?

Către munţi prin întuneric un lung bucium se aude.
El aminte suvenirul celor timpuri negre, crude,
Când din culme-n culme noaptea buciumele răsunau
Şi la lupte sângeroase pe români îi deşteptau.

Acum însă viaţa-i lină; ţara doarme-n nepăsare!
Când şi când, un câine latră la o umbră ce-i apare,
Şi-ntr-o baltă mii de broaşte în lung hor orăcăiesc,
Holbând ochii cu ţintire la luceafărul ceresc!

Cântecele mele – V si VI - Octavian Goga

V

Atât de veche-i îngroparea,
Nici sufletele nu ne dor,
Şi tot îmi mai răsai din neguri
Îşi au şi morţii dreptul lor...

În nopţile de primăvară
Revin aducerile-aminte,
Şi mintea, pasăre răzleaţă,
S-abate-n drum peste morminte.

De ni se-ncrucişează drumul,
Îndureraţi noi ne zâmbim...
Nu-ţi par şi zâmbetele noastre
Ca două flori din ţintirim?

VI

Primăvară, primăvară...
Zâmbetul întregii firi,
Dragoste de fluturi galbeni
Şi de galbeni trandafiri.

Primăvară, primăvară...
Tremură luna bălaie,
Dorm doi pui de rândunică
Sub o straşină de paie.

În ungher, părăginită,
Doarme hârbul de ghitară -
Va mai fi şi pentru tine
Primăvară?..

Foto fr si main: Katya123ua /Shutterstock

---

---