Comunicat de presă
În zona cunoscută sub numele de Măgura Zimbrilor, în vecinătatea comunei Armeniș, sunt acum peste 57 de zimbri liberi, dintre care cel puțin 12 născuți în sălbăticie.
Rewilding Europe împreună cu WWF-România, partenerii și comunitățile locale salută revenirea zimbrilor, animale care sculptează peisajul și contribuie la creșterea biodiversității.
Puii fac parte din cel mai numeros grup văzut în sălbăticie în România de mai bine de 200 de ani, 24 de indivizi. Cu siguranță sunt și alți nou născuți în cellealte grupuri, dar fiindcă aceștia au la dispoziție situl Natura 2000 Munții Țarcu, care se întinde pe mii de hectare, sunt greu de găsit.
La naștere cântăresc între 24-27 kg și se bucură de protecția și experiența uriașilor care pot ajunge până la 920 kg și măsura doi metri lungime.
„Anul trecut s-au născut cel puțin 8 viței. Este cel mai mare număr văzut în Măgura Zimbrilor și sperăm că anul acesta vor fi și mai mulți care supraviețuiesc pentru a deveni adulți puternici.”, Daniel Hurduzeu, ranger în Măgura Zimbrilor, Armeniș.
Puii se nasc de obicei vara și au suficient timp pentru a se acomoda mediului și să fie destul de puternici pentru a trece cu bine iarna, dar există excepții în care femelele dau naștere și iarna. Sarcina este de aproximativ nouă luni.
Aceștia au blană roșiatică la naștere, dar după câteva luni, blana începe să se schimbe într-o nuanță ciocolatie și încep să își schimbe blana așa cum fac adulții. Culoarea și densitatea blănii de zimbru variază în funcție de anotimp.
Grupurile constau din femele adulte, pui și tineri cu vârste de 2-3 ani. Masculii adulți părăsesc grupul și revin doar în perioada de împerechere și iarna.
„Nașterile în sălbăticie sunt un indicator important pentru proiectul de resălbăticire care ne spune că zimbrii s-au adaptat și prosperă în Carpații Meridionali, un mare success pentru conservarea acestei specii vulnerabile și pentru biodiversitatea zonei.” Marina Drugă, Manager proiect LIFE-Bison, WWF-România.
Următorul transport de zimbri este plănuit pentru finalul lunii iulie cu exemplare din rezervații din Germania.
Foto fr si main: © WWF-România
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară