Portalul divin 7:7 din miez de vară – ziua de 7 IULIE este ziua în care se deschid cerurile și dorințele ne sunt îndeplinite. Atenție la semne, sincronicități și visele nopții!

3 Iulie 2024 publicat în Spiritualitate 166 share-uri

IN ACEST ARTICOL:

Ne aflăm în plină vară și o zi specială în cosmos ne așteaptă cât de curând pentru a ne binecuvânta cu darurile sale. Din punct de vedere numerologic, ziua de 7 iulie este cea de-a 7-a zi în cea de-a 7-a lună a anului, o coincidență numerologică superbă și care ne atenționează asupra caracterului magic al acestui portal, dar și al modului în care putem jongla și integra în viața noastră aceste energii fabuloase ale universului care se revarsă asupra noastră în această zi pentru a ne alinia la potențialul universal nelimitat.  

Portalul 7:7 este totodată și un portal profund mistic care ne va invita să ne conectăm la adevărurile noastre interioare, având în același timp mai multă aplecare către tot ceea ce înseamnă spiritual pentru fiecare dintre noi. Foarte posibil ca în această zi să primim unele revelații divine ca un cadou din partea universului, să avem idei sau să întâlnim oameni care ne ajută, ne sprijină și ne (re)așază pe drumul nostru adevărat, călăuzindu-ne în direcția corectă pentru noi.

Cei mai binecuvântați și vrednici dintre noi pot primi mici intervenții divine, așadar fiți atenți la semnele și mesajele care vă parvin prin diverse căi în această perioadă!

Astfel, în ziua de 7 iulie se deschide în univers un portal care ne va călăuzi spre împlinire și ne va facilita accesul către un nivel de conștiință mai înalt și către o cunoaștere mult mai profundă. Este un portal al luminii care ne va ilumina drumul pe această planetă și ne va atinge existențele într-un mod subtil sau mai intens, în funcție de gradul individual de evoluție și de lecțiile pe care le avem de învățat în acest loc din timp și spațiu.

Acest portal se poate manifesta și ca un spațiu al vindecării, ajutându-ne să ne însănătoșim gândurile, starea fizică, sufletul, conexiunile și legăturile noastre cu ceilalți.

Foto: Nikki Zalewski /Shutterstock

Pământul trece la un nivel subtil printr-un val de transformare majoră în această zi specială, iar cei mai sensibili din punct de vedere spiritual și cei cu inima pură vor resimți cel mai intens acest portal, vor trăi anumite experiențe sau lucruri memorabile (visuri care se repetă și care au un mesaj pentru noi, poate chiar cu oameni dragi care nu mai sunt în această lume, sincronicități parcă magice, premoniții, viziuni, percepții fără precedent, întâlniri predestinate etc), iar după ce îl vor fi traversat nu vor mai fi niciodată la fel.

Unii dintre noi pot primi clarificări sau își pot înțelege menirea în viață, se pot percepe pe ei înșiși dintr-o perspectivă mult mai amplă, ceea ce le așterne pace și mai multă liniște în suflet. Poate că suntem doar praf de stele, dar și praful de stele, dincolo de caracterul lui minuscul, naște minuni în univers.

7 este un număr divin și sacru, un număr al plenitudinii și al finalității, un număr care sugerează iluminarea, un număr al întregului și al unității dintre minte, spirit, trup și emoții. 7 este și un număr care ne vorbește totodată și despre creativitate, despre intuiție, un număr complet care poate fi perceput și ca fiind compus din 3 (trinitatea, perfecțiunea, creativitatea) și 4 (pragmatismul, caracterul practic).

Este așadar un număr benefic pentru a ne alinia sufletul (sămânța divină din noi) cu trupul (materialul), mintea cu materia într-o sincronizare divină care lucrează pentru noi și întru favoarea noastră.

Mulți îl numesc și numărul lui Dumnezeu și al creației, întrucât în cea de-a 7-a zi Dumnezeu a terminat de creat lumea și s-a odihnit. Având în vedere că vorbim despre portalul 7:7 și dublarea numărului 7, energia acestei cifre va fi mult mai amplificată decât de obicei. Soarele se va afla și el în Rac, o zodie la rândul său cu o energie maternă, așa că această zi este o zi propice pentru a ne conecta la energiile superioare care se manifestă în această zi, ceea ce înseamnă și creșterea noastră, hrănirea noastră spirituală, accesarea unor informații prețioase din matricea universală.

Se spune că în preajma deschiderii acestui portal, chiar și cu câteva zile înainte de deschiderea sa propriu-zisă, suntem ghidați de univers și primim diverse semne pentru a înlătura blocajele din viața noastră și a ne aduce mai aproape de împlinirea sensului nostru înalt. Pentru unii dintre noi pot avea loc chiar niște manifestări incredibile ale unor dorințe ale noastre la care nici nu mai îndrăzneam poate, să sperăm.

Important este să ne eliberăm de convingerile și de credințele vechi și limitative care ne țineau pe loc, de lanțurile și de ciclurile toxice în care, poate, ne-am angajat în mod repetitiv, să invităm speranța și noul în viețile noastre, să încercăm să abordăm anumite probleme sau lucruri și dintr-un alt unghi, cu o nouă deschidere mentală.

Deschiderea acestui portal ne îndeamnă către o curgere lină către noi înșine, către mai multă flexibilitate, către o conectare mult mai profundă cu noi înșine, dar și cu intuiția noastră, cu Divinitatea. De aceea, rugăciunile venite din suflet, cu intenții pure și curate, au șanse mai multe să se îndeplinească în această zi.

Foto fr si main: Imagine de Amore Seymour de la Pixabay


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri