IN ACEST ARTICOL:
Datini si obiceiuri de Pasti din zone diferite ale Romaniei.
In Bucovina, inainte de Pasti se construiau scrancioburi mici pentru copii si un scranciob mare pentru tineri. Cel mare avea forma unei roti foarte mari pe care erau montate patru scaune si care era sprijinit de doi stalpi. Tinerii se invarteau in el, in timp ce ceilalti se prindeau la hora. Scranciobul este simbolul trupului lui Iuda. Acesta s-a spanzurat in gradina, corpul sau ramanand in copac timp de trei zile.

Tot in Bucovina, in noaptea de Inviere, tinerele nemaritate se duc in clopotnita si spala limba clopotului cu apa neinceputa. Aceasta apa o folosesc dimineata pentru a isi spala chipul. Astfel, vor fi frumoase tot anul, iar feciorii vor alerga dupa ele la fel cum oamenii alearga atunci cand se trag clopotele la biserica.

In Calarasi, un vestitor important al Invierii Domnului este cocosul alb. Gospodarul al carui cocos canta primul va fi cel mai norocos in anul respectiv. In plus, oamenii aduc spre binecuvantare la biserica oua, cozonac si un cocs alb. Acesta din urma va fi apoi oferit oamenilor saraci.

In unele zone ale tarii exista obiceiul udatului fetelor in a doua zi de Pasti. Fetele, la randul lor trebuie sa ofere daruri feciorilor. Se spune ca fetelor care nu au fost udate nu le va merge bine.

In Tara Motilor, in Noaptea de Inviere, tinerii trebuie sa ia toaca de la Biserica si sa o duca la cimitir. Aici trebuie sa o pazeasca de grupul de hoti. Daca toaca este furata, a doua zi vor da un ospat unde ii vor invita si pe hoti. Daca o pazesc bine, hotii vor da ospatul.

Tot in Noaptea Invierii, in Bucovina si Transilvania, tinerii aprind "focuri de veghe" pe dealuri. Tinerii baieti sar peste focuri astfel incat vrajitoarele sa nu le poata face rau. In Transilvania, se mai obisnuieste sa se dea foc unei roti, careia i se da drumul la vale.

In Bucovina se spune ca persoanele care ciocnesc oua de Pasti se vor intalni si pe lumea cealalta. In alte zone, exista credinta ca daca te ratacesti si iti amintesti numele persoanei cu care ai ciocnit prima data ouale, atunci iti vei aminti si drumul.

In Sibiu, se obisnuieste sa se impodobeasca un pom cu oua vopsite si golite de continut.

Fiecare zona are propriile traditii. Nu ar trebui sa le uitam, pentru ca ele sunt parte integranta din noi, din ceea ce suntem si putem deveni.

Sarbatori fericite!

Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri