Interviu cu psihologul american Kent Hoffman, co-fondator Circle of Security

Update: Publicatia de lifestyle feminin Garbo.ro faciliteaza o sansa unica de a-l intalni si de a accesa cunoasterea si invataturile cunoscutului psihoterapeut american, Dr. Kent Hoffman, prin intermediul unui seminar mindfulness Tenderness@Core, de o zi, care va avea loc in data de 12 mai 2018, la Bucuresti. Mai multe detalii >>> https://garbo.ro/tenderness-at-the-core/

Un articol via Atasament.ro

Aveti o experienta de 4 decenii ca psihoterapeut si cercetator in domeniul atasamentului. Ati lucrat in inchisori, in sectii de oncologie, in sectii de psihiatrie, in centre pentru abuz sexual si in centre pentru persoane fara adapost. V-ati concentrat munca in locuri unde exista multa suferinta. La baza practicii dumneavoastra psihoterapeutice stau teoria relatiilor de obiect si teoria atasamentului. O sa va rog sa ne spuneti cateva cuvinte despre un concept central in teoria relatiilor de obiect, acela de “tulburari ale sinelui” (disorders of the self).

Kent Hoffman: O tulburare implica din start ceva haotic, lipsit de coerenta. Si cu cat traim mai intens sentimentul de nesiguranta, cu atat avem mai putina coerenta. Atunci cand spun coerenta ma refer la faptul ca reusim sa intelegem ceea ce ni se intampla, reusim sa intelegm lumea din jur, relatiile noastre, ne putem intelege pe noi insine. Cu cat traiesc mai adanc in nesiguranta, cu atat mai putin inteleg ce se intampla cu mine, devin mai greu de inteles si pentru ceilalti, ei sunt greu de inteles pentru mine, ma simt din ce in ce mai confuz si nefericit, prins in aceasta experienta in care ma simt pierdut.

O adevarata “tulburare a sinelui” se refera la a ramane blocat intr-o stare cronica, persistenta si rigida de confuzie in legatura cu ceea ce se petrece in relatie cu ceilalti si cu mine insumi. Si cu cat sunt mai confuz si pierdut, fie ma voi indrepta spre o scufundare intr-un sentiment profund de deprimare in care voi avea convingerea ca nimic nu mai are sens, asa cum multi oameni traiesc, fie voi alege o strategie si imi voi spune ca singurul mod in care viata mea poate sa aiba sens este daca reusesc sa dovedesc ca pot avea o anumita performanta, daca ma voi comporta dupa un anumit tipar.

Si incep sa traiesc captiv intr-o strategie, in loc sa traiesc moment de moment. Traiesc intr-o strategie, in loc sa pot face alegeri moment de moment, in functie de cum ar fi firesc sa reactionez, de exemplu in urmatoarea conversatie pe care o voi avea sau urmatoare interactiune cu o alta persoana. Unii oameni traiesc toata viata lor gandind ca trebuie sa fie perfecti. Aceasta este o strategie.

Sau alti oameni traiesc considerand ca trebuie sa se asigure constant ca cei apropiati sunt intotdeauna acolo pentru ei. Si trebuie sa stea tot timpul cu ochii pe cei care devin importanti pentru ei. Sau daca persoana lipseste cateva ore simt nevoia sa vorbeasca la telefon cu el/ea. Si aceasta este o strategie. Cu cat ajungem sa functionam dupa o strategie, fie ca trebuie sa fim perfecti sau trebuie sa fim conectati tot timpul cu cineva, ne indreptam spre o tulburare. Atunci cand aceste strategii devin rigide si ne afecteaza toate domeniile de functionare, incepem sa vorbim despre o tulburare a sinelui.

Iti recomandam si: Cercul Sigurantei e important: Teoria atasamentului prezentata la Bucuresti de Kent Hoffman, un cunoscut terapeut american

Aceasta strategie despre care vorbiti este de fapt „sinele fals” mentionat in teoria relatiilor de obiect?

Kent Hoffman: Da, la asta se refera “sinele fals”, la a avea nevoie sa functionezi doar potrivit strategiei. Termenul folosit de Winnicott este „sine real”/„sine fals”. Personal, prefer termenul „sine protectiv” si nu fals. Dar sinele real se refera la ceea ce este innascut, unic, definitor pentru ceea ce sunt. Este orientat spre autonomie si exprimarea propriei unicitati, dar este in egala masura interesat si de conectare autentica in relatiile cu ceilalti, de a trai sentimentul autentic de a apartine. Avem nevoie atat de autonomie cat si de conectare (sa apartinem). Avem nevoie de autonomie, dar si sa avem cel putin o persoana apropiata cu care sa putem fi vulnerabili. De aceste lucruri are nevoie „sinele nostru real”. Cand „sinele real” constientizeaza ca autonomia sa sau/si nevoia sa de a apartine si a fi vulnerabil nu este acceptata, va recurge la construirea unei strategii sau a „sinelui fals”.

Specific din nou ca prefer sa folosesc termenul de „sine protectiv”, un sine care ne protejeaza de durerea de a vedea ca autonomia noastra ne este blocata sau vulnerabilitatea noastra nu este permisa. Cand acestea doua sunt acceptate ne descurcam bine. Avem un sine real sustinut si acceptat.

Daca nu traim aceasta experienta, atunci suntem nevoiti sa construim o strategie pentru a evita durerea de a sti ca cine suntem noi cu adevarat nu poate fi aratat si impartasit in aceasta lume.

La ce se refera conceptul de ”sinele real”?

Kent Hoffman: Termenul pe care l-a folosit Winnicott a fost ”sine adevarat”, James Masterson a folosit termenul de ”sine real”, sunt si diferente si asemanari. Sinele adevarat are si conotatii mistice, este in fiecare dintre noi, este ceea ce ne face unici, are nevoie de extrem de multa tandrete si este extrem de fragil, este sensibil la informatia pe care o primeste de la lumea exterioara si la acceptarea sau lipsa de acceptare a adevarului pe care il poarta de catre oamenii importanti din viata noastra, incepand cu parintii nostri. Sinele real, in abordarea lui James Masterson, este mult mai centrat pe autonomie, pe unicitatea persoanei si modul in care aceasta se manifesta in lume, este mai putin orientat pe relatie, cel putin aceasta este perspectiva mea.

Ce se intampla cu ”sinele real” intr-o tulburare a sinelui (disorder of the self)?

Kent Hoffman: Sinele real, cand simte ca nu apartine, devine ascuns, incepe sa spuna: ”Eu nu contez, ceea ce sunt eu si ceea ce am de oferit nu-si gaseste locul nicaieri”. Auzim adesea oameni care spun: ”Nu sunt asa cum ar trebui sa fiu”, ”Nu merit sa fiu iubit”, ”Nimanui nu-i pasa cu adevarat de mine”, ”De ce nu am mai multa incredere in mine sau in ceilalti” si asta vine dintr-un istoric in care nu am simtit ca ceea ce a fost cel mai adevarat in noi era acceptat. Modelul este: Cand ceea ce este cel mai adevarat in mine nu este acceptat, o sa ascund ceea ce este adevarat si o sa gasesc un mod de a fi care este acceptat, doar ca voi fi ceea ce ar trebui sa fiu si nu ceea ce sunt cu adevarat.

De ce avem nevoie pentru a infrunta suferinta de a nu fi fost acceptati?

Kent Hoffman: Este o intrebare foarte puternica, cred ca este intrebarea fundamentala in care traim cu totii. Pentru ca nu stiu pe nimeni care sa simta ca sinele sau real apartine peste tot si prea multi dintre noi simtim ca nu exista nici un loc pe aceasta lume unde ceea ce sunt cu adevarat este acceptat. Asa ca ajungem sa purtam in noi multa suferinta.

Pentru ca vad lumea prin ochii teoriei relatiilor de obiect, a teoriei si a cercetarilor din domeniul atasamentului care reprezinta un suport solid pentru cele doua teorii, cand adevarul a ceea ce sunt nu este acceptat si simt suferinta, singurul lucru care o poate alina este sa fiu intr-o relatie care accepta si onoreaza ceea ce sunt, dar asta implica nu doar acceptarea a ceea ce sunt, ci acceptarea durerii de a nu fi fost ceea ce sunt, si durerea de a crede ca nimeni nu vrea sa stie cine sunt. A infrunta durerea implica a-mi infrunta propria tristete de a fi simtit ca nu sunt acceptat, si tristetea de a fi purtat aceasta tristete pentru foarte mult timp si asta se poate intampla doar in cadrul unei relatii de incredere. Psihoterapia poate fi aceasta relatie, practica spirituala poate fi aceasta relatie, Programul 12 Pasi (Twelve Steps Program) poate fi un mediu in care oameni cu dependenta de substante pot gasi increderea de a impartasi durerea de a nu fi acceptati si a gasi acceptare. Cand gasim o relatie in care ni se spune ca putem fi ceea ce suntem, incepem sa ne insanatosim emotional.

Cu totii avem dificultati/lupte ale sinelui

Pornind de la conceptul propus de James Masterson „tulburari ale sinelui”, ati introdus o noua terminologie care vorbeste despre vulnerabilitati pe care fiecare persoana le are. Ne puteti spune mai multe despre „core sensitivities” (sensibilitatile de baza)?

Kent Hoffman: In anii ’80, pe vremea cand studiam cu James Masterson si Ralph Klein, singura terminologie utilizata era cea de “tulburari ale sinelui”. Noi, Bert Powell, Glen Cooper si cu mine, am inceput sa observam ca acesti termeni, meniti sa fie utili, au ajuns sa fie patologici si chiar peiorativi. Cu totii avem bacterii in intestin, este asta patologic?

Nu, de fapt, este destul de normal si de sanatos. Asadar, cu totii avem dificultati/lupte ale sinelui. Dar dificultatile sinelui sunt diferite de tulburarile sinelui. Si “core sensitivities” (sensibilitatile noastre de baza) se refera la modul in care cu totii ne luptam in anumite feluri unice, dar totusi pot fi identificate anumite tipare legate de aceste lupte. Noi am decis sa le denumim sensibilitati, nu tulburari, deoarece suntem cu totii sensibili la anumite lucruri care sunt extrem de dureroase cand nu sunt explorate in cadrul unei relatii de siguranta.

Si in loc sa utilizam aceste teme, sau aceste tipare ca fiind patologice, noi am considerat ca acest lucru face parte din conditia umana, haideti sa-i dam voie conditiei umane sa fie normalizata, haideti sa le dam voie acestor dificultati sa fie normalizate, haideti sa admitem ca vedem asta zi de zi cu prietenii nostri, colegii nostri, partenerii nostri si copiii nostri. Haideti sa incetam sa o denumim patologie. Patologia este in mod esential mult mai rigida si pervaziva. Rigiditatea observata este cea mai ingrijoratoare. Multi oameni au suferinte, duc propriile lupte, dar asta nu inseamna ca sunt atat de rigizi. Cu cat ajung mai rigizi, cu atat mai mult au tulburari ale sinelui.

Cum poate ajuta intelegerea acestor „trei sensibilitati de baza” in procesul psihoterapeutic?

Kent Hoffman: Am fost psihoterapeut timp de 15 ani inainte sa inteleg „sensibilitatile de baza” si cred ca una dintre probleme era ca ii abordam pe oameni ca si cum ar fi fost toti o varianta a mea. Daca ceva parea adevarat pentru mine, cautam acel lucru la ei si apoi le puteam oferi ajutor sub acest aspect. Dar imi era imposibil sa inteleg anumite teme specifice acestor persoane, pentru ca nu stiam sa le caut. Multi terapeuti cred ca toti oamenii sunt la fel. Suntem intr-adevar la fel atunci cand luam in considerare nevoia noastra ca sinele nostru real sa fie acceptat si recunoscut, dar suntem diferiti in ceea ce priveste tendintele pe care le avem de a ne focaliza, ingrijora, centra pe anumite lucruri extrem de importante pentru fiecare dintre noi.

Avand o reprezentare clara, un diagnostic diferential clar, care sa permita sa vezi ca fiecare persoana care intra in camera nu este la fel cu persoana dinainte, dar nici nu trebuie sa navighezi prin 500 de optiuni diferite ca sa poti sa o intelegi, pentru ca este o varainta dintre cele trei, s-a dovedit a fi extrem de util pentru mine. Desi suntem cu siguranta mult mai complecsi de atat, cunoasterea acestor trei teme centrale m-a ajutat extreme de mult, pentru a putea recunoaste faptul ca suferinta persoanei din fata mea este in principal centrata pe una dintre aceste probleme. Important este sa inteleg si sa pot sa vorbesc limba suferintei sale.

Sa zicem ca inainte nu puteam vorbi decat engleza, dar acum pot sa vorbesc franceza, romana si engleza. Lucrul acesta imi ofera noi optiuni, daca lucrez cu oameni care sunt in principal francezi, romani sau englezi. Folosind aceasta metafora, da…cu totii provenim din trei tari, nu din 300 de tari.

Ati vorbit recent despre valoarea noastra infinita. De ce valoare infinita?

Kent Hoffman: Cand am auzit prima oara acest concept, in 1970, mi-a reorganizat viata si am avut nevoie doar de cateva secunde pentru ca acest lucru sa se intample. In momentul in care am auzit conceptul, am stiut la ce se refera. Si anume la faptul ca in fiecare persoana exista acest adevar innascut, acest sine real si ca nevoia noastra fundamentala este aceea de a fi acceptati. Cred ca atunci cand un parinte recunoaste valoarea infinita in copilul sau, acel copil va fi mai sanatos, cred ca atunci cand un parinte recunoaste propria valoarea infinita, copilul sau va fi mai sanatos, cred ca atunci cand un psihoterapeut recunoaste valoarea infinita in clientii sai, acestia vor fi mai sanatosi, dar multi dintre noi nu stim ca avem valoare infinita si tot incercam sa o gasim sau sa credem ca exista o comoara la capatul drumului, cand de fapt este in noi. Constientizarea acestei valori infinite ne poate face pe atat de sanatosi emotional pe cat suntem in mod innascut.

Iti recomandam si: Kent Hoffman: Cele 12 cuvinte care iti schimba viata in 5 secunde

La baza intelegerii mele despre dezvoltarea umana sta faptul ca avem dificultati emotionale pana aflam doua lucruri: ca meritam sa fim iubiti si ca suntem iubiti. Asta este tot. Daca stiu aceste doua lucruri, suntem deja pe calea spre sanatate emotionala. Dar daca nu stiu aceste doua lucruri, creez haos in lume. Oamenii care sunt prea ocupati sa fie profesori perfecti, psihoterapeuti perfecti, sau politicieni perfecti, nu au de fapt incredere ca merita sa fie iubiti si ca sunt iubiti. Ceea ce fac din frica ca nu merit sa fiu iubit si apoi facand ceva pentru a castiga dragostea, creeaza de fapt mai multa suferinta. Dar daca stiu ca merit sa fiu iubit si sunt iubit, aduc mai multa coerenta si bunatate in lume.

Inregistrarea video a interviului in limba engleza: https://goo.gl/bquBkG

Multumim pentru acest material Atasament.ro

Profesorul Kent Hoffman se va afla in Romania in luna mai pentru a sustine doua seminarii, unul la Bucuresti, iar celalalt la Cluj.

• Mai multe detalii: Circle of Security Training, Bucuresti, 9-12 Mai 2016

• Adaptari de personalitate cu rol defensiv (core sensitivities), seminar sustinut de Kent Hoffman - Cluj (18-21 mai)

Garbo

Ultima actualizare: 26 Martie 2018 @ 02:03

• 
• 

Mai multe despre Garbo